Sistemul RO e-Factura obligatoriu de la 01.07.2022

aprilie 6, 2022

Sistemul de facturare electronică RO e-Factura obligatoriu de la 01.07.2022 pentru produsele cu risc fiscal ridicat

Ministerul Finanțelor continuă demersurile în vederea eficientizării colectării impozitelor și taxelor, cu accent pe prevenirea, combaterea evaziunii fiscale precum și îmbunătățirea gradului de colectare a TVA.

Astfel, incepand cu vineri, 1 aprilie a.c., operatorii economici care comercializează produse considerate cu risc fiscal ridicat pot să folosească, opțional, Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura pe relația Business to Business (B2B), urmând ca acesta să devină obligatoriu începând cu data de 1 iulie 2022.

Din noiembrie 2021, de când a fost operaționalizată facturarea electronică generalizată pe relația Business to Government (B2G), aceasta a fost utilizată în domeniul achizițiilor publice în relația dintre operatori economici și autorităţi/entităţi contractante, iar rezultatele sunt foarte bune.
OUG nr. 130/2021 stabilește următoarele termene privind facturarea electronică de către firmele care comercializează produse considerate cu risc fiscal ridicat :

• în intervalul 1 aprilie – 30 iunie 2022 firmele pot să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistraţi în Registrul RO e-Factura;

• începând cu 1 iulie 2022 aceste firme au obligația să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistraţi în Registrul RO e-Factura.

Sistemul RO e-Factura poate fi accesat cu ajutorul credențialelor pentru Spatiul Privat Virtual (SPV).
Procedura de utilizare şi funcţionare a sistemului RO e-Factura și documentația tehnică sunt disponibile pe secțiunile dedicate ale paginilor web ale Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, respectiv.

Categoriile de produse cu risc fiscal ridicat pentru care incepand cu 01.07.2022 devinde obligatoriu sistemul RO e-Factura sunt urmatoarele:

1. Legume, fructe, rădăcini și tuberculi alimentari, alte plante comestibile

Natura produselor, respectiv caracterul perisabil și destinația finală a acestora, cererea ridicată, modalitățile specifice de comercializare către consumatorul final, inclusiv din perspectiva utilizării pregnante a numerarului ca modalitate de plată în piețele agroalimentare, îngreunează reconstituirea trasabilității produselor și favorizează evaziunea fiscală.
COD NC de la 0701 – 0714 inclusiv Legume comestibile și anumite rădăcini și tuberculi. COD NC de la 0801 – 0814 inclusiv Fructe comestibile și fructe cu coajă lemnoasă; coajă de citrice sau de pepeni.

2. Băuturi alcoolice

Gradul redus de fiscalizare este sesizat constant și de asociațiile reprezentative care acționează în acest domeniu. COD NC de la 2203 – 2208 inclusiv Băuturi, băuturi spirtoase.

3. Construcții noi

Construcțiile noi sunt cele menționate la art. 292 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/ 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Volumul tranzacțiilor și dinamica acestora, regimul fiscal care cuprinde anumite specificități și varietatea modalităților de utilizare ulterioară a produsului finit la nivelul societăților comerciale, necesită o monitorizare operativă a tranzacțiilor pentru prevenirea evaziunii fiscale prin identificarea timpurie a cazurilor de neconformare fiscală și aplicarea tratamentului fiscal corespunzător.

4. Produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș)

Produsele minerale au relevat un risc fiscal asociat atât extracției cât și comercializării ulterioare. COD NC de la 2201 – 2202 inclusiv Ape, inclusiv ape minerale naturale sau artificiale și ape gazeificate care nu conțin zahăr sau alți îndulcitori și nici aromatizanți COD NC 2505 – Nisipuri naturale de orice fel, chiar colorate. COD NC 2517 – Prundiș, pietriș, pietre concasate, din cele folosite în general ca agregate pentru betoane sau pietruirea drumurilor, pentru căile ferate sau alt balast, pietriș și silex, chiar tratate termic; macadam de zgură, de zgură metalurgică, de deșeuri industriale similare, care conține chiar materiale cuprinse în prima parte a poziției; macadam gudronat pentru șosele; granule, spărturi și praf din pietre de la pozițiile 2515 sau 2516, chiar tratate termic.

5. Îmbrăcăminte și încălțăminte

COD NC 6401 – Încălțăminte etanșă cu tălpi exterioare și fețe din cauciuc sau din material plastic, a cărei față nu a fost nici fixată de talpa exterioară prin coasere sau prin nituri, cuie, șuruburi, știfturi sau dispozitive similare, nici formată din diferite părți asamblate prin procedee similare.

COD NC 6402 – Altă încălțăminte cu tălpi exterioare și fețe din cauciuc sau din material plastic.

COD NC 6403 – Încălțăminte cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic, piele naturală sau reconstituită și cu fețe din piele naturală.

COD NC 6404 – Încălțăminte cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic, piele naturală sau reconstituită și cu fețe din materiale textile.

COD NC 6405 – Altă încălțăminte.

COD NC 6101 – Paltoane, scurte, pelerine, hanorace, bluzoane și articole similare, tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau pentru băieți, cu excepția articolelor de la poziția 6103.

COD NC 6102 Paltoane, scurte, pelerine, hanorace, bluzoane și articole similare, tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete, cu excepția articolelor de la poziția 6104.

COD NC 6103 – Costume sau compleuri, ansambluri, jachete, sacouri, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi (altele decât cele pentru baie), tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți.

COD NC 6104 – Taioare, ansambluri, jachete, sacouri, rochii, fuste, fuste-pantalon, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi (altele decât cele de baie), tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete.

COD NC 6105 – Cămăși și bluze, tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți.

COD NC 6106 – Cămăși, bluze, bluze-cămașă, tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete.

COD NC 6107 – Chiloți, indispensabili, cămăși de noapte, pijamale, halate de baie, halate de casă și articole similare, tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți.

COD NC 6108 – Combinezoane sau furouri, jupoane, chiloți, cămăși de noapte, pijamale, dezabieuri,halate de baie, halate de casă și articole similare, tricotate sau croșetate, pentru femei și fete.

COD NC 6109 – Tricouri (Tshirts), bluze și maiouri de corp, tricotate sau croșetate.

COD NC 6110 – Jerseuri, pulovere, cardigane și articole similare, veste și articole similare, inclusiv tricotajele subțiri care se poartă sub pulovere, tricotate sau croșetate.

COD NC 6111 – Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate, pentru sugari.

COD NC 6112 – Treninguri, combinezoane și costume de schi și costume, chiloți și slipuri de baie, tricotate sau croșetate.

COD NC 6113 – Îmbrăcăminte confecționată din materiale tricotate sau croșetate de la pozițiile 5903, 5906 sau 5907.

COD NC 6114 – Alte articole de îmbrăcăminte din materiale tricotate sau croșetate.

COD NC 6115 – Ciorapi-chilot, dresuri, ciorapi, șosete și alte articole similare, inclusiv ciorapii cu compresie progresivă (spre exemplu, pentru varice) și încălțăminte fără talpă aplicată, tricotate sau croșetate.

COD NC 6116 – Mănuși, mitene și mănuși cu un deget, tricotate sau croșetate.

COD NC 6117 – Alte accesorii confecționate de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate; părți de îmbrăcăminte sau accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate.

COD NC 6201 – Paltoane, scurte, pelerine, hanorace (inclusiv geci de ski), geci de vânt și alte articole similare, pentru bărbați sau băieți, cu excepția articolelor de la poziția 6203.

COD NC 6202 – Paltoane, scurte, pelerine, hanorace (inclusiv geci de ski), geci de vânt și articole similare, pentru femei sau fete, cu excepția articolelor de la poziția 6204.

COD NC 6203 – Costume sau compleuri, ansambluri, jachete, sacouri, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi (altele decât cele pentru baie), pentru bărbați sau băieți.

COD NC 6204 – Taioare, ansambluri, jachete, sacouri, rochii, fuste, fuste-pantalon, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi (altele decât pentru baie), pentru femei și fete.

COD NC 6205 – Cămăși și cămăși cu mânecă scurtă pentru bărbați sau băieți.

COD NC 6206 – Cămăși, bluze, bluze-cămăși și cămăși cu mânecă scurtă pentru femei sau fete.

COD NC 6207 – Bluze și maiouri de corp, chiloți, indispensabili, cămăși de noapte, pijamale, halate de baie, halate de casă și articole similare, pentru bărbați sau pentru băieți.

COD NC 6208 – Bluze de corp și cămăși de zi, combinezoane sau furouri, jupoane, chiloți, cămăși de noapte, pijamale, neglijeuri, halate de baie, halate de casă și articole similare, pentru femei sau fete.

COD NC 6209 – Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari.

COD NC 6210 Îmbrăcăminte confecționată din produsele de la pozițiile 5602, 5603, 5903, 5906 sau 5907.

COD NC 6211 – Îmbrăcăminte de sport (treninguri), combinezoane și costume de schi, costume, chiloți și slipuri, de baie; alte articole de îmbrăcăminte.

COD NC 6212 – Sutiene, brâuri, corsete, bretele, suspensoare, jartiere și articole similare și părțile lor, chiar tricotate sau croșetate.

COD NC 6214 – Șaluri, eșarfe, fulare, mantile, voaluri, voalete și articole similare.

COD NC 6215 – Cravate, papioane și fulare cravată. COD NC 6216 – Mănuși, mitene și mănuși cu un deget.

COD NC 6217 – Alte accesorii de îmbrăcăminte confecționate; părți de îmbrăcăminte sau de accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele de la poziția 6212.

Ai o întrebare? Hai să discutăm!

Alte articole

Unde CONTABILITATE nu e, BUSINESS nu se face

Pe 31 octombrie 2023 va avea loc unul dintre cele mai utile evenimente de business dedicat afacerilor mici și medii, organizat de catre grupul Online Business Romania.Dacă ești antreprenor sau urmează să devii unul și ești interesat de funcționalitatea afacerilor din...

citește mai mult

E-factura – se schimbă regulile jocului

Dacă sunteți antreprenor, iar firma dumneavoastră are activitate constantă, sigur ati auzit că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, România se va alinia statelor membre ale Uniunii Europene și va institui facturarea electronică obligatorie.Aceasta va fi obligatorie...

citește mai mult
0 Comentarii

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×